Un loc în care natura și omul au conlucrat pentru a oferi, azi, vizitatorului o experiență deosebită, spiritualo- speologic. Peștera Liliecilor de la Mănăstirea Bistrița, Peștera Bistrița sau Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, se află la capătul nordic al satului Bistrița din comuna Costești, județul Vâlcea, lângă celebra Mănăstire Bistrița.
Despre peștera Liliecilor.
Peștera are o lungime de 250 de metri, iar plimbările de-a lungul ei sunt o adevărată plăcere, mai ales că este amenajată și electrificată. Inițial, pătrunzi într-un culoar îngust, lucru care îți poate da câțiva fiori, mai ales dacă suferi de claustrofobie. Însă după aproximativ 30 de metri, ieși într-o sală mare. Peștera are chiar și un etaj suspendat, unde poți ajunge urcând câteva trepte. Aceasta este galeria principală. După aceea, treci un prag și ajungi în cea de-a doua galerie, în capătul căreia se află Izvorul – două mici izvoare.
Partea cea mai interesantă vine abia apoi, când ajungi în cealaltă parte a peșterii. Aceasta din urma este mult mai mare, tot aici este construit și micul schit. Aici ai parte de o super priveliște de sus a Cheilor Bistriței, fiind o combinație perfectă între cadrul natural care ți se înfățișează și întreaga istorie din spatele peșterii.
Unde se regăsesc liliecii?
Întoarcerea are loc prin galeria principală, acolo unde, pe tavan, vei vedea colonii întregi de lilieci ce își fac veacul acolo. Datorită liliecilor care stau acolo, în peșteră s-au format mari cantități de guano (excremente de liliac foarte fertile), cu o grosime de aproximativ 1,7 m și un volum de 10 vagoane, dezvoltându-se o bogată faună guanofilă.
Cealaltă intrare, dă în peretele lateral al văii, pe o mică terasă, unde priveliștea este superbă. Coloniile mari de lilieci care zboară permanent prin jurul nostru, au dat numele peșterii și cantități mari de guano, care au fost evaluate de la prima mențiune documentară( de E. Racoviță) la 10 vagoane. Nu vă speriați, nu mai gășiți depozitele de guano, pentru că peștera este obiectiv turistic și este întreținută.
Despre cele două bisericuțe.
Bisericuța Ovidenia, este construită într-o mică galerie, într-un spațiu absolut imposibil, lângă unul din cele două izvoarele cu apă potabilă, undeva în secolul al XVIII, iar după alte izvoare istorice de către călugării Macarie și Daniel în 1635, refacerea micului schit realizându-se abia în 1916. Naosul dreptunghiular are 3 metri pe 2,20 metri, altarul a fost cioplit în stâncă, iar bolta este de fapt tavanul peșterii. Fresca nu se știe exact când și de cine a fost pictată, păstrându-se o pisanie din 1829 despre ea.
Bisericuța Sfinții Arhangheli, este situată lângă intrarea mare, cu terasă din pereții văii și beneficiază de lumină naturală pe o parte, cealaltă rămânând într-o preumbră misterioasă. Nu are turlă, și nici alte elemente arhitectonice deosebite, în afara brâului de cărămidă care a fost creat și pentru decor dar și pentru a susține șarpanta acoperișului. Este alcătuită din două încăperi, biserica propriu -zisă cu naos, pronaos și altar și chilia pustnicului, având de asemenea și doua intrări. În interior a fost pictată prin secolul al XVIII lea, în trei faze succesive, începând din timpul lui Matei Basarab.
Se spune că în 1763 când epidemia de ciumă a cuprins sudul țării, inclusiv Bucureștiul, racla cu moaștele Sf. Grigorie Decapolitul( păstrate azi cu sfințenie în mănăstirea mare) a fost adusă în fața Mitropoliei și în urma rugăciunilor ciuma a început să dispară. Racla cu moaștele a ajuns la Mănăstirea Bistrița de la Constantinopol, acestea fiind cumpărate de la un turc de către Barbu Craiovescu, cu mult aur, prin secolul al XV lea, iar în vremurile de restriște erau ascunse în peștera de sus într-unul din schituri, de unde și numele peșterii.
