Reload document 
Open in new tab LEGISLAȚIE VMI, DOCUMENTE ȘI FORMULARE
Loading...
Loading...
Ansamblul “Floricica” – „Domnițele” din Costești – Vâlcea
Unul dintre reperele folclorice ale judeţului Vâlcea este dansul ”Domniţelor” din Costeşti, un grup de femei înfiinţat acum 40 de ani şi care se remarcă prin costumaţie, al cărei element specific este comănacul, inspirat de stilul monahal din zonă, dar care aminteşte şi de veşmintele fetelor din familiile de boieri de odinioară.
Grupul a luat naştere la începutul anilor 1980, cei care au pus bazele lui fiind profesoara Felicia Voineag şi profesorul Dumitru Martinescu, care pe vremea aceea era primar al comunei, alături de o binecunoscută coregrafă din Vâlcea – Maria Constantinescu. Iniţial, grupul a avut în componenţă 28 de dansatoare, cadre didactice şi femei talentate la joc din sat, şi a debutat pe scena Festivalului Naţional ”Cântarea României”, în anul 1983.
Membrele grupului purtau costume populare, cele mai multe fiind de sărbătoare, cu o cusătură bogată, bătute cu mărgele, fluturi şi paiete, pe care le-au scos din lada de zestre a bunicilor şi străbunicilor. Cum în această parte a judeţului existau însă costume asemănătoare, coregrafa Maria Constantinescu a venit cu ideea de a adăuga anumite elemente care să le evidenţieze pe „Domniţele” din Costeşti între celelalte grupuri de dansuri vâlcene, fiind astfel creat comănacul, o tocă împodobită cu maramă, ce nu se regăseşte la niciun alt costum tradiţional din zona Vâlcii.
În urmă cu 11 ani, Floricica Mîndreci a înfiinţat pe baza ”Domniţelor” şi un grup mixt, luând astfel naştere actualul Ansamblu ”Floricica” din Costeşti, care înglobează ambele grupuri şi care are în repertoriu obiceiuri de nuntă, cu o suită de dansuri atât din partea locului, cât şi din alte zone.
Cât despre costumele populare pe care le poartă domniţele, reprezentanta dansatorilor din Costeşti spune că au elemente ce se regăsesc şi în alte localităţi, creatorii lor fiind influenţaţi de zonele de unde au venit, prin căsătorie cei mai mulţi, la Costeşti, dar că fiecare costum este unic în felul său. Domniţele poartă ciupag sau ie, poale, şorţuri, bete, ciorapi de lână, opinci şi, bineînţeles, toca (sau comănac) împodobită cu maramă.
Sursa:
https://agerpres.ro/cultura-media/2023/06/19/dans-in-ie-valcea-domnitele-din-costesti-grupul-folcloric-cu-cel-mai-inedit-costum-din-oltenia–1128761
Moara cu joagăr din cătunul Ciorobești
Este amplasată pe malul drept al râului Pietreni, la care se poate ajunge parcurgând o potecă ce se desprinde din DJ 646 A, Costești-Pietreni. Ansamblul se compune din două unități moara și joagărul, acționate în comun printr-o mică turbină hidraulică.
Stabilimentul Băilor Costești
Stabilimentul Băilor se află la cca 350 m de centrul civic al comunei Costești, județul Vâlcea, pe partea dreapta a drumului Costești-Pietreni, pe o platformă situată între drum și râul Costești, nu departe de izvoarele minerale din localitate. Cei trei fii ai preotului Sacerdoțeanu: col.dr. Fenelon, doctorul personal al Elenei Lupescu, renumitul istoric Aurelian și căpitanul de aviație Gheorghe hotărăsc la mijlocul anilor 30 ai secolului XX construirea unun stabiliment balnear în vederea valorificării apelor minerale din apropiere.
Construcția începe în anul 1935 și este finalizată în anul 1938. În anul 1948, Stabilimentul Băilor a fost naționalizat și a trecut în administrarea băilor Govora iar începând cu anul 1981 revine în administrarea primăriei Costești. În anul 2001 Stabilimentul a fost retrocedat descendenților familiei Sacerdoțeanu iar mai apoi a fost vândut unei persoane private.
Construit în perioada interbelică, de către o familie de boieri din zonă, Stabilimentul băilor din Costești este clădire monument istoric. Se evidențiaza stilul neoromânesc rural al construcției, respectiv elementele arhitecturale bizantine (arcade scurte, coloanele mici și groase) dar și aspectul masiv al construcției. Destinația clădirii a fost de Stabiliment balnear, având 14 băi la parter și 14 camere la etaj. Stabilimentul a funcționat chiar și după naționalizarea proprietății.
În anul 2008, clădirea a fost cumpărată de actualii proprietari și au început lucrările de reabilitare.
Cheile Bistriței, Podul Reginei Maria, Crucile din Piatră și Peștera Urșilor
Cheile Bistriței (unul dintre cele mai frumoase defilee din România) – se remarcă prin frumusețea reliefului, cu pereți înalți, stânci, peșteri, cascade etc. Au o lungime de aproximativ 2 km iar în unele locuri lățimea ajunge la doar 4 metri. Traseul are punctul de pornire în satul Bistriţa, mai exact de la poarta Mănăstirii Bistriţa, unde se află un panou informativ şi un stâlp cu săgeţi indicatoare.
Podul Reginei Maria și Crucile din Piatră – prima componentă a ansamblului a fost construit între anii 1846-1848 de Bibescu Vodă. Avea două componente, primul pod fiind dărâmat odată cu construirea drumului forestier. Regina Maria, impresionată de frumusețea podului lui Bibescu Vodă, petrecea ore în șir privind apele Bistritei. Una din cruci are o înălțime de 5 metri și este sculptată în basorelief.
Peștera Urșilor (Cheile Bistriței) se află în versantul vestic la aproximativ 1 km de la ieșirea râului din chei. Intrarea peșterii are dimensiuni impresionante: aprox. 35 metri înălțime și 20 metri lățime. cu aspect de pâlnie, îngustându-se în interior. Peștera are 400 metri adâncime și câteva galerii laterale, nu este electrificată și nici exploatată în întregime, dar lumina naturală este suficientă să lumineze galeria principală. Aici s-au găsit fosile ale ursului de peșteră și vestigii istorice unele datând din neolitic.
Trasee turistice
Turul Costeștilor-comună prin frumusețea sa poate constitui un traseu propriu-zis.
Traseul: Pietreni-schitul Pătrunsă-schitul Pahomie
Timp de mers dus întors: 8 ore
Marcaje: Pietreni-Scărișoară, triunghi roșu
Scărișoară-Pătrunsa, punct albastru
Pătrunsă-Pahomie, cruce roșie.
Poziționarea satelor Bistrița și Pietreni la poalele munților Buila-Vanturarita, oferă călătorului satisfacții nebănuite. Traseul de 10 km, cuprinde parcurgerea extremității sudice a lanțului muntos. Plecând de la mănăstirea Bistrița puteți vizita cele trei biserici Păpușa, Peri și 44 de Izvoare, prima parte a traseului se desfășoară în direcția vest-est pe o distanță de 3 km peste dealul ce desparte cele două sate Bistrița și Pietreni, pe o potecă. Apoi pe un drum forestier pe Valea Morii pe serpentine strânse se urcă versantul spre muchia dealului. Într-o rariște de vegetație se desprinde spre est o potecă abruptă ce face joncțiunea cu cărarea de muchie ce leagă localitatea de muntele Cacova și de aici cu întreg lanțul muntos. Cărarea ne va conduce după 200 de metri la marginea unei poieni de munte unde se găsește o fântână numita Scărișoară. Părăsind fântâna cu apă rece și urmărind poteca ce traversează poiana spre nord-est ajungem la stânca muntelui. Poteca trece printr-o pădure seculară de fagi. Mergând prin păduri și poieni ajungeți la Schitul Pătrunsa, comunitate de călugări după canoanele muntelui Athos. Obștea se întinde pe o suprafață mai mare, într-o poiană, călugării locuind în căsuțe de dimensiuni mici. Acum după multă muncă s-a ridicat o biserică mare, tot materialul fiind cărat cu măgarii și cu spinarea de călugări. Plecând de aici pe o potecă ne îndreptăm spre Pahomie. Traseul urcă și traversează ultima pajiște montană a traseului. După o oră de mers pe o potecă abruptă și pe un drum forestier ajungem la schitul Pahomie. Schitul este construit de Barbu Craioveanu. De aici se poate ajunge pe un drum forestier ce însoțește Izvorul Frumos la schitul Iezer.
Traseul Pietreni-Vârful Buila-Vârful Vanturarita
Timp de meers: 16 ore dus-întors
Traseul nu este recomandat iarna
Marcaje: Pietreni-Cacova, triunghi roșu
Cacova -Vanturarita, punct roșu
Traseul impracticabil iarna, periculos chiar și vara pe timp de furtună (pericol de trăsnet). Plecarea se face din Pietreni, din locul unde drumul forestier se bifurcă spre Valea Morii. În prima parte ne conduce la treptele Scărișoară, după care o ramificație a cesteia se îndreaptă spre nord. Ajungând într-o poieniță, la dreapta urmărim muchea în urcuș până la altă poiană cu aspect sălbatic. Traversând poiana urmărim varianta spre dreapta, traseul continuă să urce lent peste muchie pe direcția nord. Traversând izvorul secat Cacovei se ajunge la golul alpin,de aici o ramificație spre stânga a potecii se continuă pe sub versantul vestic al culmii Builei – Vanturarita, într-un splendid traseu. Urcușul spre vârful Piatra (1643 m) necesită un efort sporit, de aici pe vreme frumoasă se poate vedea Oltul și chiar orașul Rm Vălcea și combinatele industriale vâlcene. Pornind pe muchea muntelui pătrundem printr-un loc strâmt sub forma unui horn spectaculos. Este singurul loc pe unde își scot turmele ciobanii spre muntele Piatra și Cacova. Pe o potecă de coborâre se ajunge la un refugiu care străjnuiește un izvor cristalin. Traseul se parcurge pe serpentine ce se strecoară prin pădure și stânci. Se ajunge la Stevrioara (1780 m) și se pornește spre vârful Vanturarita. De la curmătură Builei s-au parcurs 2 ore de mers obositor, de aici se pot vedea bazinele împădurite ale râurilor Costești, Bistrița și Romani, dealurile Slătioarei, masivul Cozia, râul Olt.
Traseul Pietreni-Dosul Builei-Curmătura Govorei
Timp de mers: 14 ore dus-întors
Traseu nerecomandabil iarna
Marcaje Pietreni-Comarnice, triunghi roșu.
Pornim tot din Pieteni, urmând drumul forestier ce însoțește Valea Morii până la punctul de bifurcație al potecii Scărișoară. Traversând Valea Seacă, afluent al Văii Morii spre est-nord-est ajungem în golul alpin. Din golul alpin până la muchia muntelui pe o potecă se trece în partea vestică a lanțului muntos până la Curmătura Comarnice. Urcând prin pădurea de fag spre muchia Cacovei ajungem la un izvor de apă. De aici de-a lungul abruptului versant al Builei ajungem la altitudinea de 1610 în poiana de Piatră, loc de o frumusețe rară. Pe o potecă abruptă coborâm până la altitudinea de 1550 de m unde ni se înfățișează două poieni, Poiana Lungă și Poiana Rotundă, depășind Scânteia ieșim la golul alpin în frumoasa curmătură Lespezi. Pe deasupra refugiului de aici se ajunge la curmătura Govorei.
Traseul Bistrița-plaiul Zănoaga- vârful Govora-plaiul Netedă
Timp de mers: 14 ore
Traseul este greu accesibil iarna
Marcaje: Bistriță-Curmătura Zănoaga, cruce albastră
Punctul de plecare este satul Bistrița, pe drumul forestier la nord de mănăstire se urcă însoțind cursul volburat al Bistriței. După 1 km de mers un izvor ne poate liniștii setea, izvorul lui Kiriachide, unul dintre constructorii din 1934 a fostei căi ferate. După încă 2 km ajungem la răscruce de drumuri, unde cei doi afluenți ai Bistriței Cuca și Gurgui se intersectează formând un singur râu, de unde și locul Între Râuri. Mergând spre dreapta, pe Cuca la 200 m spre stânga o potecă urcă de-a lungul unei văi abrupte spre muchea ce desparte bazinul Bistriței de cel al Costeștiului, în Curmătură Tarniciorului. După 2 ore de mers ajungem la plaiul Zonoagei, vechi loc de pășunat al oilor sătenilor din Costești. Urcăm spre nord-est și apoi urmărim poteca de muchie ce urcă spre vârful Zmeuret, pentru ca apoi să atacăm urcușul spre sud-est, spre Govora (1957 m). De aici spre versantul estic ajungem în șaua Lespezi. În acest punc potecile se ramifică, cotind spre dreapta pe direcția sud-vest, trecând pe deasupra stânei din Scânteia se ajunge la curmătura Netedă. De aici pe poteca ciobănească ce străbate pe direcția sud Plaiul Netedii până la Gura Plaiului unde se zărește stana Neteda. Coborând până în valea Costeștiului și urmăm cursul apei până în punctul Prislop, loc de unde apa Costeștiului este preluată pe tuburi și dusă în Bistrița la o hidrocentrală. Pășind pe drumul forestier, putem admira panorama satului Pietreni, a carierei de calcar și a satului Bistrița. Așadar comuna Costești poate oferi călătorului locuri de o rară frumusețe, locuri pentru plimbări și drumeții în natură.
Biserica de lemn din Grămești
Biserica de lemn din Grămești se află în cătunul Grămești din localitatea Pietreni, județul Vâlcea. Biserica poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și este datată de o inscripție din anul 7173, era bizantină, adică anii 1664 de la nașterea lui Christos. Ctitorie a unui arhiereu al țării, mitropolitul Ștefan I, biserica de lemn este una dintre cele mai însemnate la sud de Carpați. Ea face parte dintr-un număr restrâns de biserici ridicate din lemn de mari boieri și dregători de seamă. Acestea se disting de celelalte biserici de lemn de sate, ctitorite de mici boieri de țară, obști de moșneni sau clăcași, prin nivelul calitativ ridicat al dulgheritului și al înzestrării interioare. Biserica se remarcă prin așezarea pe un soclu înalt de calcar, ce îi dă aerul unei case boerești, planul cu pridvor, tindă, naos și altar în retrageri succesive, prin rafinamentul îmbinărilor și decorațiilor dulgherești, prin colecția de inscripții adunate pe pereții exteriori, icoanele de o bună calitate artistică și portretul de ctitor. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: VL-II-m-A-09873.
Istoric
Actul de naștere al bisericii a fost însemnat peste intrarea în biserică, în limba slavonă, într-o frumoasă caligrafie chirilică: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, acest sfânt hram dumnezeiesc s-a ridicat în slava și cinstea Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cu trudă de arhiepiscopul și mitropolitul Chir Ștefan. S-a zidit din temelie până la săvârșire în zilele lui Io Grigorie voievod, în anul 7173. Am scris eu, popa Stan”. Anul bizantin 7173 poate fi tradus fie între anii 1664-1665. Dat fiind că prima domnie a domnitorului Grigore a luat sfârșit în 1664 se poate fixa acest an pentru datarea construcției.
Nicolae Chipurici
Chipurici, Nicolae (n. 1 aug. 1932, cătunul Blezeni din com. Costeşti, jud. Vâlcea) – istoric şi arhivist; cercetător, publicist; cursuri postuniversitare (1976). Profesor de istorie şi limba română la Şcoala Elementară de 7 ani Costeşti-Ferigile (1957-1958); arhivist la Arhivele Statului din Craiova (1958-1959); director la Arhivele Statului din Turnu-Severin (1960-1995). Membru al Comisiei ştiinţifice pentru probleme de arhivistică şi în colegiul de redacţie al „Revistei Arhivelor”, al revistei „Nădejdea” şi al altor periodice, în care a publicat articole, comunicări, documente, cataloage de documente. (http://www.istorielocala.ro/)
Cărţi publicate:Mărturii mehedinţene (1977), Contribuţia maselor populare din judeţul Mehedinţi la lupta pentru cucerirea independenţei de stat a României (1977), Un secol din viaţa satelor mehedinţene, (1982), Românii din afara României, vol. I (1995); în colaborare: Catalog de documente privitoare la istoria municipiului “Drobeta” Turnu-Severin, p. a II-a, 1560-1900 (1972), Îndrumător în Arhivele Statului – jud. Mehedinţi, vol. I (1974), Mehedinţiul sub steagul revoluţiei române de la 1848 (1978), Colecţia Dr. C. I. Istrati (1429-1945), Inventar arhivistic (1988), Îndrumător în Arhivele Statului-jud. Mehedinţi, vol. II; Tezaur epistolar în « Izvoraşul », vol. I (2001) şi II (2002), Documente ale municipalităţii severinene, vol. I-VII (2004-2010) etc. (OSCA II, pag. 74-76; www.alma – cons.ro).
(Arhivele Nationale ale Romaniei
După absolvirea Facultăţii de Istorie-Filologie, secţia Istorie, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj şi un periplu de un an în învăţământ, începând cu 1 octombrie 1958 s-a aşezat în slujba Arhivelor Naţionale, fiind încadrat la Serviciul Regional al Arhivelor Statului Craiova.
La 1 ianuarie 1960 este numit în funcţia de şef al Filialei Arhivelor Statului din Turnu Severin, instituţie pe care, cu loialitate avea să o conducă până la 31 august 1995, când s-a pensionat.
În cei 36 ani petrecuţi în Arhivele Statului, s-a preocupat constant pentru promovarea instituţiei, creşterea substanţială a bazei documentare şi, nu în ultimul rând, depunerea tuturor eforturilor pe lângă autorităţile locale şi centrale, pentru ridicarea unui local destinat Arhivelor, lucrările începute în anul 1978 fiind finalizate la sfârşitul lui august 1981.
În paralel, a desfăşurat o bogată activitate de cercetare ştiinţifică publicând sute de studii, articole şi comunicări în periodice ca: „Revista Arhivelor”, „Arhivele Olteniei”, „Historica”, „Drobeta”, „Studii Vâlcene”, „Tribuna”, „Orizont”, „Răstimp”, etc.
De asemenea, a semnat singur şi în colaborare aproape 30 de lucrări, valorificând tezaurul arhivistic local.
Pentru zestrea istoriografică lăsată comunităţii ştiinţifice locale, i-a fost acordat Premiul de Excelenţă de către Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin.
Vasile Nițulescu
Vasile Nițulescu s-a născut la data de 25 aprilie 1925, în București, și a devenit unul dintre actorii remarcabili ai scenei românești din secolul XX. Cu o prezență scenică profundă și o capacitate de a conferi personajelor sale o complexitate aparte, Nițulescu s-a impus printr-o carieră artistică de excepție, desfășurată în principal pe scena Teatrului Mic din Capitală.
În teatru, a interpretat personaje marcate adesea de o aură stranie, cu adâncimi psihologice tulburătoare, demonstrând un rafinament aparte în construcția expresiei și a gesticii. A fost recunoscut pentru abilitatea sa de a da viață unor figuri adesea maladive, enigmatice, care deveneau adesea rezoneuri ale acțiunii – comentatori subtili ai dramei sau simboluri ale conflictului interior.
Aceeași expresivitate și profunzime le-a transpus și în film, unde aparițiile sale, deși uneori rezervate ca număr, au lăsat o amprentă puternică asupra publicului și criticii. Vasile Nițulescu a fost un artist al nuanței, al tăcerilor grăitoare și al privirilor încărcate de sens.
A încetat din viață la data de 11 februarie 1991, în orașul său natal, București, lăsând în urmă o moștenire artistică discretă, dar profundă, care continuă să inspire generații de actori și iubitori ai teatrului autentic.
