Este amplasată pe malul drept al râului Pietreni, la care se poate ajunge parcurgând o potecă ce se desprinde din DJ 646 A, Costești-Pietreni. Ansamblul se compune din două unități moara și joagărul, acționate în comun printr-o mică turbină hidraulică.

Stabilimentul Băilor se află la cca 350 m de centrul civic al comunei Costești, județul Vâlcea, pe partea dreapta a drumului Costești-Pietreni, pe o platformă situată între drum și râul Costești, nu departe de izvoarele minerale din localitate. Cei trei fii ai preotului Sacerdoțeanu: col.dr. Fenelon, doctorul personal al Elenei Lupescu, renumitul istoric Aurelian și căpitanul de aviație Gheorghe hotărăsc la mijlocul anilor 30 ai secolului XX construirea unun stabiliment balnear în vederea valorificării apelor minerale din apropiere.
Construcția începe în anul 1935 și este finalizată în anul 1938. În anul 1948, Stabilimentul Băilor a fost naționalizat și a trecut în administrarea băilor Govora iar începând cu anul 1981 revine în administrarea primăriei Costești. În anul 2001 Stabilimentul a fost retrocedat descendenților familiei Sacerdoțeanu iar mai apoi a fost vândut unei persoane private.

Construit în perioada interbelică, de către o familie de boieri din zonă, Stabilimentul băilor din Costești este clădire monument istoric. Se evidențiaza stilul neoromânesc rural al construcției, respectiv elementele arhitecturale bizantine (arcade scurte, coloanele mici și groase) dar și aspectul masiv al construcției. Destinația clădirii a fost de Stabiliment balnear, având 14 băi la parter și 14 camere la etaj. Stabilimentul a funcționat chiar și după naționalizarea proprietății.

În anul 2008, clădirea a fost cumpărată de actualii proprietari și au început lucrările de reabilitare.

Cheile Bistriței (unul dintre cele mai frumoase defilee din România) – se remarcă prin frumusețea reliefului, cu pereți înalți, stânci, peșteri, cascade etc. Au o lungime de aproximativ 2 km iar în unele locuri lățimea ajunge la doar 4 metri. Traseul are punctul de pornire în satul Bistriţa, mai exact de la poarta Mănăstirii Bistriţa, unde se află un panou informativ şi un stâlp cu săgeţi indicatoare.
Podul Reginei Maria și Crucile din Piatră – prima componentă a ansamblului a fost construit între anii 1846-1848 de Bibescu Vodă. Avea două componente, primul pod fiind dărâmat odată cu construirea drumului forestier. Regina Maria, impresionată de frumusețea podului lui Bibescu Vodă, petrecea ore în șir privind apele Bistritei. Una din cruci are o înălțime de 5 metri și este sculptată în basorelief.
Peștera Urșilor (Cheile Bistriței) se află în versantul vestic la aproximativ 1 km de la ieșirea râului din chei. Intrarea peșterii are dimensiuni impresionante: aprox. 35 metri înălțime și 20 metri lățime. cu aspect de pâlnie, îngustându-se în interior. Peștera are 400 metri adâncime și câteva galerii laterale, nu este electrificată și nici exploatată în întregime, dar lumina naturală este suficientă să lumineze galeria principală. Aici s-au găsit fosile ale ursului de peșteră și vestigii istorice unele datând din neolitic.

Turul Costeștilor-comună prin frumusețea sa poate constitui un traseu propriu-zis.
Traseul: Pietreni-schitul Pătrunsă-schitul Pahomie
Timp de mers dus întors: 8 ore
Marcaje: Pietreni-Scărișoară, triunghi roșu
Scărișoară-Pătrunsa, punct albastru
Pătrunsă-Pahomie, cruce roșie.

Poziționarea satelor Bistrița și Pietreni la poalele munților Buila-Vanturarita, oferă călătorului satisfacții nebănuite. Traseul de 10 km, cuprinde parcurgerea extremității sudice a lanțului muntos. Plecând de la mănăstirea Bistrița puteți vizita cele trei biserici Păpușa, Peri și 44 de Izvoare, prima parte a traseului se desfășoară în direcția vest-est pe o distanță de 3 km peste dealul ce desparte cele două sate Bistrița și Pietreni, pe o potecă. Apoi pe un drum forestier pe Valea Morii pe serpentine strânse se urcă versantul spre muchia dealului. Într-o rariște de vegetație se desprinde spre est o potecă abruptă ce face joncțiunea cu cărarea de muchie ce leagă localitatea de muntele Cacova și de aici cu întreg lanțul muntos. Cărarea ne va conduce după 200 de metri la marginea unei poieni de munte unde se găsește o fântână numita Scărișoară. Părăsind fântâna cu apă rece și urmărind poteca ce traversează poiana spre nord-est ajungem la stânca muntelui. Poteca trece printr-o pădure seculară de fagi. Mergând prin păduri și poieni ajungeți la Schitul Pătrunsa, comunitate de călugări după canoanele muntelui Athos. Obștea se întinde pe o suprafață mai mare, într-o poiană, călugării locuind în căsuțe de dimensiuni mici. Acum după multă muncă s-a ridicat o biserică mare, tot materialul fiind cărat cu măgarii și cu spinarea de călugări. Plecând de aici pe o potecă ne îndreptăm spre Pahomie. Traseul urcă și traversează ultima pajiște montană a traseului. După o oră de mers pe o potecă abruptă și pe un drum forestier ajungem la schitul Pahomie. Schitul este construit de Barbu Craioveanu. De aici se poate ajunge pe un drum forestier ce însoțește Izvorul Frumos la schitul Iezer.

Traseul Pietreni-Vârful Buila-Vârful Vanturarita

Timp de meers: 16 ore dus-întors
Traseul nu este recomandat iarna
Marcaje: Pietreni-Cacova, triunghi roșu
Cacova -Vanturarita, punct roșu
Traseul impracticabil iarna, periculos chiar și vara pe timp de furtună (pericol de trăsnet). Plecarea se face din Pietreni, din locul unde drumul forestier se bifurcă spre Valea Morii. În prima parte ne conduce la treptele Scărișoară, după care o ramificație a cesteia se îndreaptă spre nord. Ajungând într-o poieniță, la dreapta urmărim muchea în urcuș până la altă poiană cu aspect sălbatic. Traversând poiana urmărim varianta spre dreapta, traseul continuă să urce lent peste muchie pe direcția nord. Traversând izvorul secat Cacovei se ajunge la golul alpin,de aici o ramificație spre stânga a potecii se continuă pe sub versantul vestic al culmii Builei – Vanturarita, într-un splendid traseu. Urcușul spre vârful Piatra (1643 m) necesită un efort sporit, de aici pe vreme frumoasă se poate vedea Oltul și chiar orașul Rm Vălcea și combinatele industriale vâlcene. Pornind pe muchea muntelui pătrundem printr-un loc strâmt sub forma unui horn spectaculos. Este singurul loc pe unde își scot turmele ciobanii spre muntele Piatra și Cacova. Pe o potecă de coborâre se ajunge la un refugiu care străjnuiește un izvor cristalin. Traseul se parcurge pe serpentine ce se strecoară prin pădure și stânci. Se ajunge la Stevrioara (1780 m) și se pornește spre vârful Vanturarita. De la curmătură Builei s-au parcurs 2 ore de mers obositor, de aici se pot vedea bazinele împădurite ale râurilor Costești, Bistrița și Romani, dealurile Slătioarei, masivul Cozia, râul Olt.

Traseul Pietreni-Dosul Builei-Curmătura Govorei

Timp de mers: 14 ore dus-întors
Traseu nerecomandabil iarna
Marcaje Pietreni-Comarnice, triunghi roșu.
Pornim tot din Pieteni, urmând drumul forestier ce însoțește Valea Morii până la punctul de bifurcație al potecii Scărișoară. Traversând Valea Seacă, afluent al Văii Morii spre est-nord-est ajungem în golul alpin. Din golul alpin până la muchia muntelui pe o potecă se trece în partea vestică a lanțului muntos până la Curmătura Comarnice. Urcând prin pădurea de fag spre muchia Cacovei ajungem la un izvor de apă. De aici de-a lungul abruptului versant al Builei ajungem la altitudinea de 1610 în poiana de Piatră, loc de o frumusețe rară. Pe o potecă abruptă coborâm până la altitudinea de 1550 de m unde ni se înfățișează două poieni, Poiana Lungă și Poiana Rotundă, depășind Scânteia ieșim la golul alpin în frumoasa curmătură Lespezi. Pe deasupra refugiului de aici se ajunge la curmătura Govorei.

Traseul Bistrița-plaiul Zănoaga- vârful Govora-plaiul Netedă

Timp de mers: 14 ore
Traseul este greu accesibil iarna
Marcaje: Bistriță-Curmătura Zănoaga, cruce albastră
Punctul de plecare este satul Bistrița, pe drumul forestier la nord de mănăstire se urcă însoțind cursul volburat al Bistriței. După 1 km de mers un izvor ne poate liniștii setea, izvorul lui Kiriachide, unul dintre constructorii din 1934 a fostei căi ferate. După încă 2 km ajungem la răscruce de drumuri, unde cei doi afluenți ai Bistriței Cuca și Gurgui se intersectează formând un singur râu, de unde și locul Între Râuri. Mergând spre dreapta, pe Cuca la 200 m spre stânga o potecă urcă de-a lungul unei văi abrupte spre muchea ce desparte bazinul Bistriței de cel al Costeștiului, în Curmătură Tarniciorului. După 2 ore de mers ajungem la plaiul Zonoagei, vechi loc de pășunat al oilor sătenilor din Costești. Urcăm spre nord-est și apoi urmărim poteca de muchie ce urcă spre vârful Zmeuret, pentru ca apoi să atacăm urcușul spre sud-est, spre Govora (1957 m). De aici spre versantul estic ajungem în șaua Lespezi. În acest punc potecile se ramifică, cotind spre dreapta pe direcția sud-vest, trecând pe deasupra stânei din Scânteia se ajunge la curmătura Netedă. De aici pe poteca ciobănească ce străbate pe direcția sud Plaiul Netedii până la Gura Plaiului unde se zărește stana Neteda. Coborând până în valea Costeștiului și urmăm cursul apei până în punctul Prislop, loc de unde apa Costeștiului este preluată pe tuburi și dusă în Bistrița la o hidrocentrală. Pășind pe drumul forestier, putem admira panorama satului Pietreni, a carierei de calcar și a satului Bistrița. Așadar comuna Costești poate oferi călătorului locuri de o rară frumusețe, locuri pentru plimbări și drumeții în natură.

Muzeul de artă „Gheorghe D. Anghel” donație a muzeografului Alexandru Balintescu, fiu al satului, funcționează în cadrul Căminului Cultural Constantin Popian, adăpostește colecții de sculptură și pictură modernă. Din 1974 Muzeul de Artă din Costești este declarat, secție a Muzeului Județean Vâlcea. Punctul central al muzeului îl constituie cele șase capodopere ale maestrului Gh.D. Anghel: Moartea poetului, Din viață unui geniu bustul pictorului Luchian, bustul muzicianului Valentin Ghiorghiu, Maternitate în genunchi, Muzică și rugăciune. Pe lângă aceste capodopere se mai găsesc picturi ale artiștilor: Gh. Tomaziu, Florin Niculescu, Vasile Bratulescu, Horia Bernea, Marin Gherasim, Afane Teodoreanu, Horia Damian, Gheorghe Rodion.Muzeul adăpostește piese de tezaur.
Lucrările lui Gheorghe Anghel mai pot fi văzute la Muzeul de artă din Craiova (cea mai importantă lucrare este statuia lui Theodor Pallady), portretul lui Mihai Eminescu din fața Ateneului Român și la mănăstirea Pasărea, locul unde a trăit la bătrânețe.

Un loc în care natura și omul au conlucrat pentru a oferi, azi, vizitatorului o experiență deosebită, spiritualo- speologic. Peștera Liliecilor de la Mănăstirea Bistrița, Peștera Bistrița sau Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, se află la capătul nordic al satului Bistrița din comuna Costești, județul Vâlcea, lângă celebra Mănăstire Bistrița.

Despre peștera Liliecilor.
Peștera are o lungime de 250 de metri, iar plimbările de-a lungul ei sunt o adevărată plăcere, mai ales că este amenajată și electrificată. Inițial, pătrunzi într-un culoar îngust, lucru care îți poate da câțiva fiori, mai ales dacă suferi de claustrofobie. Însă după aproximativ 30 de metri, ieși într-o sală mare. Peștera are chiar și un etaj suspendat, unde poți ajunge urcând câteva trepte. Aceasta este galeria principală. După aceea, treci un prag și ajungi în cea de-a doua galerie, în capătul căreia se află Izvorul – două mici izvoare.

Partea cea mai interesantă vine abia apoi, când ajungi în cealaltă parte a peșterii. Aceasta din urma este mult mai mare, tot aici este construit și micul schit. Aici ai parte de o super priveliște de sus a Cheilor Bistriței, fiind o combinație perfectă între cadrul natural care ți se înfățișează și întreaga istorie din spatele peșterii.

Unde se regăsesc liliecii?
Întoarcerea are loc prin galeria principală, acolo unde, pe tavan, vei vedea colonii întregi de lilieci ce își fac veacul acolo. Datorită liliecilor care stau acolo, în peșteră s-au format mari cantități de guano (excremente de liliac foarte fertile), cu o grosime de aproximativ 1,7 m și un volum de 10 vagoane, dezvoltându-se o bogată faună guanofilă.

Cealaltă intrare, dă în peretele lateral al văii, pe o mică terasă, unde priveliștea este superbă. Coloniile mari de lilieci care zboară permanent prin jurul nostru, au dat numele peșterii și cantități mari de guano, care au fost evaluate de la prima mențiune documentară( de E. Racoviță) la 10 vagoane. Nu vă speriați, nu mai gășiți depozitele de guano, pentru că peștera este obiectiv turistic și este întreținută.

Despre cele două bisericuțe.
Bisericuța Ovidenia, este construită într-o mică galerie, într-un spațiu absolut imposibil, lângă unul din cele două izvoarele cu apă potabilă, undeva în secolul al XVIII, iar după alte izvoare istorice de către călugării Macarie și Daniel în 1635, refacerea micului schit realizându-se abia în 1916. Naosul dreptunghiular are 3 metri pe 2,20 metri, altarul a fost cioplit în stâncă, iar bolta este de fapt tavanul peșterii. Fresca nu se știe exact când și de cine a fost pictată, păstrându-se o pisanie din 1829 despre ea.

Bisericuța Sfinții Arhangheli, este situată lângă intrarea mare, cu terasă din pereții văii și beneficiază de lumină naturală pe o parte, cealaltă rămânând într-o preumbră misterioasă. Nu are turlă, și nici alte elemente arhitectonice deosebite, în afara brâului de cărămidă care a fost creat și pentru decor dar și pentru a susține șarpanta acoperișului. Este alcătuită din două încăperi, biserica propriu -zisă cu naos, pronaos și altar și chilia pustnicului, având de asemenea și doua intrări. În interior a fost pictată prin secolul al XVIII lea, în trei faze succesive, începând din timpul lui Matei Basarab.
Se spune că în 1763 când epidemia de ciumă a cuprins sudul țării, inclusiv Bucureștiul, racla cu moaștele Sf. Grigorie Decapolitul( păstrate azi cu sfințenie în mănăstirea mare) a fost adusă în fața Mitropoliei și în urma rugăciunilor ciuma a început să dispară. Racla cu moaștele a ajuns la Mănăstirea Bistrița de la Constantinopol, acestea fiind cumpărate de la un turc de către Barbu Craiovescu, cu mult aur, prin secolul al XV lea, iar în vremurile de restriște erau ascunse în peștera de sus într-unul din schituri, de unde și numele peșterii.

Muzeul Trovanților este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic), situată în județul Vâlcea, pe teritoriul administrativ al comunei Costești.

Aria naturală protejată se află în Subcarpații Vâlcii, o subdiviziune a Subcarpaților Getici, în bazinul râului Costești (un afluent de stânga al Bistriței Vâlcene), în partea central-nord-vestică a județul Vâlcea.

Muzeul Trovanților cu o suprafață de 1,10 hectare, este declarat arie protejată prin Hotărârea de Guvern Nr.1581 din 8 decembrie 2005 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone) și este inclus în Parcul Național Buila-Vânturarița.

Rezervația naturală reprezintă un muzeu geologic în aer liber, o zonă cu mici denivelări aflată la baza unei cariere de nisip, în a cărui perimetru se găsesc mai multe formațiuni geologice, cu dimensiuni de la câțiva centimetri până la câțiva metri și forme neregulate, sferice sau elipsoidale; cunoscute sub denumirea de trovanți.

Parcul Național Buila-Vânturarița este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), situată în Subcarpații Getici, pe teritoriul administrativ al județului Vâlcea. În arealul parcului național se află și Mănăstirea Pătrunsa, cu biserica veche (monument istoric) având hramul „Cuvioasa Parascheva”. Aria naturală se află în partea vestică a județului Vâlcea (aproape de limita teritorială cu județul Gorj), în sudul Munților Căpățânii, pe teritoriul localităților Costești, Bărbătești și Băile Olănești.

Parcul natural cu o suprafață de 4.186 hectare (este cel mai mic parc național din România) a fost declarat arie protejată prin Hotărârea de Guvern nr. 2151 din 30 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 38 din 12 ianuarie 2005 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone).

Aria protejată reprezintă o zonă montană (relief carstic cu vârfuri ascuțite, turnuri, ace, creste calcaroase, peșteri, cheiuri, văii, păduri, pajiști și fânețe) ce adăpostește o gamă floristică și faunistică variată, specifică Meridionalilor.

În arealul parcului au fost identificate 18 tipuri de habitate comunitare: Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion, Păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea), Tufărișuri cu Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium, Tufărișuri alpine și boreale, Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, Comunități rupicole calcifile sau pajiști bazifite din Alysso-Sedion albi, Pajiști calcifile alpine și subalpine, Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae), Fânețe montane, Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin (Thlaspietea rotundifolii), Grohotșiuri silicioase din etajul montan până în cel alpin (Androsacetalia alpinae și Galeopsietalia ladani), Peșteri închise accesului public, Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase și Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci silicioase

Cheile Costeşti sau Cheile Pietrenilor sunt situate în apropierea comunei Costeşti din judeţul Vâlcea, în cadrul Parcului Naţional Buila-Vânturariţa din Munţii Căpăţânii.

Cheile se desfăşoară de-a lungul pârâului Costeşti pe o distanţă de aproximativ 4 kilometri şi au fost declarate rezervaţie naturală, în această zonă existând numeroase izvoare minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate, sodice, hipotone, amenajate pe versantul de pe partea dreaptă a pârâului. Apa minerală sulfuroasă este recomandată pentru ameliorarea unor afecţiuni ale rinichilor, stomacului, precum şi pentru boli endocrine.

Cadrul natural mirific completat de peșteri, Parcul Național Buila-Vânturarița, trasee montane și Muzeul Trovanților, unic în Europa, amplaseză Costeștiul, comuna de suflet a Reginei Maria, ca fiind una de excelență, fapt dovedit și de numărul mare de case de vacanță construite aici, dar și de existența a foarte multe pensiuni.